È statu u sgiò duttori Vernain à invitacci à una stonda musicali.
Quandu Albertine si missi à cantà, u silenziu ci tappò a bocca. Frimedimi mutti, tutti.
Da a sò bocci suffiava u sonu cristalinu. Tandu a sò vuciaredda facciva baddà l'aria, impiiva u spaziu interu di a loghja di u spidali pò si spigniva. U silenziu si sparghjiva in agnunu di noi, e pò, tal à un sognu titanescu, a sò bocci ripartiva e dagali...
Maurice Près, u vecchju purtinaghju "concierge", facciva sunnà u sò viulinu stancu cum'à eddu, u tintu. I "zighizon" turravani cuì "rooo, rooo" e ti strignivani u cori. Pariva tuttu chi a bocci d'Albertine fussi purtata da sti soni e u cuntrariu dinò.
Maurice et Albertine" erani d'accunsentu e ci campavani. U viulinu facciva a terza, a bocci a siconda, s'eddu si pò dì :
« Ô, doux printemps d'autrefois,
Vertes saisons,
Vous avez fui pour toujours !
Je ne vois plus le ciel bleu,
Je n'entends plus les chants joyeux des oiseaux !...
En emportant mon bonheur d'autrefois. »
Intornu à mè un erani cà cadaveri vivi, cum'à mè. À chi atturcinatu di fasci bianchi da u cappu à i pedi, à chi stesi in lettu (par a più parti), à chi in carrozinu, ghjambi mozzi aggutupati, bracci mozzi, listessi. Certi erani ghjambi, mani e bracci mozzi ! Un vole dì...
"C'est un soir de gala, pour nous", dissi Majorelle di baiddu tordu d'una badda in bocca chi un pudiva mancu surrida. Aò... cosi d'un antru mondu, a vi digu.
Dumani muvimi à l'arrière ci ha dettu stà mani l'aspiranti Werner.
Addiu Albertine cù li sò denti bianchi !
Si cala u soli, dumani sarà un antru ghjornu.