U spidali di Châlon era un beddu pallazzu.
Stavami cuì, in piazza. Cuì, ind'un silenziu novu.
Cuì, in un mondu senza più alcunu rimori di i bombi.
U cielu anch'eddu era chetu : accenditu, più manc'unu. U celi un s'infiarava più.
À didda franca, un rimori n'aviva cacciatu un antru.
In tornu à mè, u rumori erani di quiddi griddi chi vi strappani u cori.
I firiti ughjulavani : "Infirrrrmière, infirrrrrmière !!!" à morti, massimu di notti, accurdendu cusì, u sò ultimu soffiu di vita, à a santa spiranza.
A spiranza.
Isiè ni, a spiranza.