.

.
Paisani in anda pà a fiera di u Niolu. LC Canniccioni v 1910

11/03/18

Syndrome de Cotard

U tempu, u tempu, digu di u tempu, quiddu chi passa, u tempu, quiddu chi si perdi.
U tempu s'era frimatu. Oramai i me ghjorni erani fatti d'un presenti ad eternam. Mora, ùn pudiva mora ch'eru dannatu (eru mezzu à l'indrentu, cù u cori di petra, e cù lu sgardu persu). Mortu eru ghjà mortu, eru.
"L'omu è ipocondriacu cù una pincundria neurastenica miscata di melinculia prufonda. U sindromi di Cotard !", ha dettu duttamenti u duttori Calan. A sapè quali m’era davanti, di pettu à stu specchju, quand'e mi fighjulava ?
Frascicatu da a guerra intima tra eiu e me stessu... "Una sera di Londra, marchju ind'i fumaci di farraghju, solu cù un amori chi nasci."* U meiu, u meiu l'amori s'era spintu d'un cantu e d'un focu battenti da l'altru. È cusì ch'e fù ritruvatu à Linard, smagritu, persu, ma vivu, in bordu di strada.


*Aragon, Le Roman inachevé, p 99, Gallimard, collection "Poésies/Gallimard", Paris 1956