U fattu maiò era l'arrubera. Una volta, tecchji com'à purceddi che nò erami, chjamavami, à faddu biscà, u patroni.
O i brioni, ci vuliva à senta pà sti cuddetti, trenta ziteddi, inariulati e dispitosi, mughjà : "À l'uva, à l'uva... O Lucià, à l'uva !!!"
In casa di u ladru, un andà à rubà !
"Di siguru a vostra a leggi, o Signori, punisci u ladrà, leggi scritta ind'u cori di l'omi, chi nun basta à sfassà l'inghjustizia. Quali sarà u ladru à lascissi arrubà ?! À u riccu un li cunveni micca a scusa di a miseria. Che vulia, eiu, cummetta arrubeccia... u feci ancu senza essa miseriosu : o forza sì, povaru eru, ma povaru di ghjustizia, ch'avivu a noia, ed eru carcu e stracarcu à iniquitai. Rubai ciò ch'avivu in bundanza, ancu di più bona qualitai, e di fatti nun era pà appruffitani ch'aghju vulsutu arrubà, ma era pà u furtu stessu.
Era pà u peccatu.
C'era un arburu, un peru, vicinu à a nostra vigna, carcu à frutti micca tanti beddi à a vista, ne mancu à u sapori. Erami di notti, una notti scura, e nò altri ghjovani banditi ci amusavami par ssi stradi, cu l'abitudina infama : e ci n'andaimi à scota l'alburu e à purtacci via tutti i peri. Ci ne caricaimi una quantità tamanta, ma micca à fassini una tichjata, ma pà ghjittaddi à i porchi - e ancu se ne paspaimi qualchi d'una - fù solu pà tastà u gustu di a cosa pruibita.
Eccu u me cori, Idiu, eccu u cori che ind'u fondu di u fondu ha suscitatu a tò pietà. E questu cori avà ti devi dì ciò ch'eddu andava à circà in quiddi fondi : vulivu fà una gattivezza gratuita, senza avè altra raghjò cà quidda di fà mali. Brutta malizia, t'aghju amata : aghju amatu la me perdita, u mancà, e micca pà via di questa mancanza, innò. È a meia a mancanza stessa ch'aghju amatu. O anima vergugnosa chi aveti lasciatu u vostru fondamentu, pà a sò ruvina, nun circavati ind'a bruttura cà u desideriu di u bruttu stessu e basta."
AGUSTINU (354-430 DàC), Confessioni, II, 4 e 5.
Pera : Paul Cezanne 1873 (ditagliu)
Museu di L'orangerie, Parighji.