Bernier passendumi una "buata di scimia" (u chjamavani cusì, du singe, parchigna ?), mi dissi : “Tiens Caporal, prends ça, c'est Arsène* qui régale !”
Ni pigliu a me parti, di punta di cultedda, a mettu nantu à un biscutinu, duru comu è dura a petra. Passu a buata à un antru chi si serva e, appressu à eddu, tutti i tippi di a cumpania. A bocca piena, mastucava senza fini da inghjutà lu micca.**
I fighjulgu tutti: certi faccini niccia di magnà, à più parti spanzirutteghjani. Quantu n'emi magnatu di sti buati ?***
In più, ti brusgiani u stomacu, di u frusciu un ni parlemi...
In più, ti brusgiani u stomacu, di u frusciu un ni parlemi...
Dumani sarà sardini, à u tantu, chi è Natali !
(A parodda buata, un l'avivu mai intesu in paesi. In Aghjacciu a chjamavami "scattula" parò pesci o cari noi i magnavami freschi o secchi, (buati, micca !)
* I chjamavani à Arsène chi a marca era : Arsène Saupiquet.
** Jean Bernier, La percee, Roman d'un fantassin, 1914-1915
***Cù, Llosa Marie, « La conserve alimentaire au service du soldat: une production de
guerre ? », Matériaux pour l’histoire de notre temps 3/2008 (N° 91), p. 80-83 URL : www.cairn.info/revue-materiaux-pour-l-histoire-de-notre-temps-2008-3-page-80.htm.
** Jean Bernier, La percee, Roman d'un fantassin, 1914-1915
***Cù, Llosa Marie, « La conserve alimentaire au service du soldat: une production de
guerre ? », Matériaux pour l’histoire de notre temps 3/2008 (N° 91), p. 80-83 URL : www.cairn.info/revue-materiaux-pour-l-histoire-de-notre-temps-2008-3-page-80.htm.