.

.
Paisani in anda pà a fiera di u Niolu. LC Canniccioni v 1910

17/08/16

Che la mia ferita sia mortale*

Prima è a peddi ch'edda ti taglià, pò ti sfrascica i carri, facci corra u sangui ch'insanguineghja à Tarra. E lu sangui caghjà.
Ssu sangui stessu flussu chi codda da lu prufondu nostru.
A firita si scambia, s'aluntananni li sò labbri. Aghjisci ind'i ciarbeddi, torrani indibuliti. Si straccia u pinsà, e pò rompi ancu i nodi. Ti piglia a trafaria.
E pò pianu, pianinu, u tempu veni di a cunvalescenza.
L'idei si tessani torra, si riimpara à marchjà. Puri longa à strada, u passu porta piaceri, poccu à poccu, a bocca si riapri e pò lenta un surisu. S'accordani l'idei e s'acconcia a sò menti. Guarisci lu feritu e ripiglia a sò strada, ancu puru ch'eddu nun fussi u destinu di prima. S'appacciani li carri a peddi si ricopra.
Ed eccuci micca listessi ma novi ! L'inchjacca cicatrizeghja.
Passa a vita cusigna rimani u rimori, u rimorsu ?

(U ghjornu ch'aghju scrittu quistu, l'ambulanza si purtava à Ussin à u spidali, s'era presu una badda ind'occhju...)

*Infrasata chi si pudiva leghja nantu à stili e culteddi d'innanzu.
Avissini vindutu fiasculini d'olghju binedettu, marcati da un : "Che la me unzioni sighi vitali", sì.