.

.
Paisani in anda pà a fiera di u Niolu. LC Canniccioni v 1910

04/08/17

À C. (tu sais...)

L'alba viniva sempri doppu à i bughjiconi e cun edda viniva l'abandonnu.
A guerra s'aviva sfassatu tuttu di ciò chi erani i ghjorni mei, in Corsica, in Sardegna, in Marsiglia...
Culà t'avivami i muntagni, i cuntorni di ss'isuli minori, t'avivami scoglii e mari, bateddi pronti à navigà par certi cità di l'Urienti luntanu. E pò, t'avivami i rimurcori. T'avivami u soli e i sò ghjocchi in trà e branchi e quandu si riflitava ind'i l'acqui prufondi.

Dipoi mesi e mesi, stavami intavunati, topi imbrugliati, persi in quiddi tavoni di tarra ch'eddi chjamavani "tranchées", fossi, "tranchées", da veru tagliati à fiancu di costi alti d'un metru, un metru e mezzu; arburi micca. L'orizonti sarratu. Ssi "tranchées" maladetti ci intarravani e c'intafunavani sottu à una tarra frustera, intima oramai.

Nostra vita cusigna e nienti da veda cà cicatrici e brusgiaturi di a Guerra.
Tandu aspittavu à notti: O notti che tù sighi benidetta.
Certi seri, a notti mi purtava u baddu à l'infinitu di i steddi, quiddi seri senza bumbardamenti, quiddi notti spannati: baddavani !
Tandu m'arristava à sceglia una di quiddi steddi e à pinsà, da lu fondu di lu mè tafonu fondu, che tù, era appuntu sta stedda che tù, à listessu tempu, avii sceltu di fighjulà*. Tandu, ti faccivu eiu l'amori ghjustu e sinceru. Sai, l'amori cantatu, l'amori cuntatu, l'amori occhjisarrati e bocchichjusa, l'amori di quiddi ch'hani vint'anni, di quiddi chi hani vinti.
Un m'arristava oramai cà da aspittavvi. O notti cilesti, vi tengu cari ! Accendetevvi o steddi e prestu.

(* "Tu sais, ni toi, ni moi, ne tenions les fers de nos tortures, mon amour. Oui, tu sais, n'est-ce pas ?")