Zi Papiolu si ni stava solu in casa.
Parò in piazza, ind'a casa vicina stavani Zia Zeppa di Mincarettu (di i Lamberti) e Zia Lalola, a cugnata. Zeppa cu Papiolu erani cuccini carnali par via di a tinta di Mariola, a mamma di Papiolu, suredda di Zi Mincarettu.
Zia Lalola era fantina in carica di i faccendi di fora, andava à a funtana gera in capu. A l'albori cuddava à turrà l'acqua par u sò orticeddu. Partiva à lavà i panni d'istatina e budeddi, à Natali, ind'u fiumi di i Mulini. À fà i cimi ind'i Nuvaleddi, pà scaldà u forru di u sabatu. Lalola battiva a campagna. Si cuntintava.
Zia Zeppa edda s'era didicata à a sò maritu, Santu Vatera, mortu ghjovanu, e à sò casa. Santu a si era lacata sola senza mancu un ziteddu. Si saria rimaritata ma u tontu di Saveriu, u frateddu maiori, chi era ind'i culunii, eddu un vuliva. S'era rimissa tandu à u sò arbitriu e cusì, steti sola u restu di a vita. A facciva à disgrazia, ma a facciva.
Ancu assai ch'eddu c'era à Lalola !
"Binedetu à chi lascia i soi ind'u benistà e senza figlioli à piegnalu." diciva un pruverbiu, ma par Zeppa era tortu quiddu chi l'aviva invantatu quistu. Zia Zeppa sappiva fà tuttu da par edda, era donna di casa com'eddu si dici. In piazza calzitava o filava a sò roca.
A sò vita era u veru cumpendiu di miserii e di tribulazioni ma c'era Papiolu chi tal'à u stantaru stava e ristava e certi volti à facci rida.
Lalola purtava u dolu di u frateddu, Zeppa quiddu di u maritu : un mortu solu, parecchji doli.