O, "Vulariu che tu vinissi ind'a me una sera d'inguernu stretti insemi darretu à i vetri, à fighjulà a solitudini di i stradi bughji e cutrati, e che nò ci ricordessimi l'inguerni di i favuli, induva vissimi insemi senza mancu sapedda.
E par li stessi stradi fatati passetimi infatti eiu e tè, à passi timidi, tremindui andetimi trà furesti pieni à lupi e à i genii chi spiavani da ciuffi di murzu suspesi à i torri mezu à vulati di corbi.
(...)
Ma tu – oramai mi n'invengu – nun cunosci i favuli antichi di i rè senza nomi, di l'orchi e i di l'orti stregati (...) Darretu à i vetri, ind'a sera d’inguernu, à u tantu noi staremi muti, eiu à perdammi ind'i favuli morti, tu in altri curi da me scunnusciuti. Tandu eiu dumandaraghju : “Ti n'inveni ?” Ma tu, nun ti n'inviniria micca."*
Ti vulivu dì "ti tengu cara", e mi svigliedi ind'a cianga eterna di lu nostru nereternu destinu e scunsulati.
*Dino Buzzati, Gli inviti superflui.
Ti vulivu dì "ti tengu cara", e mi svigliedi ind'a cianga eterna di lu nostru nereternu destinu e scunsulati.
*Dino Buzzati, Gli inviti superflui.