.

.
Paisani in anda pà a fiera di u Niolu. LC Canniccioni v 1910

01/02/14

U viacruci di Ninnina

Cinqui ghjorni che mi trovu incataratu in casa.
Chjusu, ingabiatu, incatagnatu, inchjustratu, intannatu ... sarratu !
O ghjenti !

Arisera sò ghjunti in casa à zia Ninnina, amica di sempri di mamma, e cun'edda, Santa, fidanzata d'Orsantoni, u figliolu di Ninnina.
Orsantoni, s'è ingaghjatu ind'armata e sò mesi e mesi ch'eddu è à u fronti, à a fruntiera trà l'Algeria e u Maroccu, passemi...

Infini chi, arimani, Francescu, u pidoni,  ha fattu sapè à Don Felì (u babbu), ch'eddu c'era statu, culà, una battaglia tremenda. Francescu, eddu, l'ha sapiuta ch'aviva purtatu u ghjornu nanzu una lettara in Bruccoli à una chi t'ha anch'edda un figliolu culà.

"Ah, salvi e benidica !", dissi zia Ninnina, quandu u maritu li purtò a trista nutizia. Tandu a vecchja donna, pinserosa feci u votu intrasestessa di fallà scalza à a capedda di Santa Barbara à fà i sò prigheri pà u figliolu.

A mani, pelligrina tribulata, a donna anziana avanza, prigheri à i labri e rusariu in manu. Sei chilometri cu u pinseru solu di u figliolu e nienti altru ch'ind'una stacca un'inviloppa cù drentu un ciuffu di i capeddi di u figliolu.
Ghjunta in piazza à a esgia, gola secca, subitu, subitu, zia Ninnina s'inghjinochja e cumencia à fà u ghjiru di a capedda.
À fassi senta u pesu di a sò croci, à di dì a sò passioni, a vecchja, cori maculatu, s'avviccina da l'edifiziu, u basgia e cumencia à liccà agna petra. A lingua rasciulata ingonfia e tira sangui*.

Zia Ninnina, labbri stracciati, bocca raspiata, aviva fattu ciò ch'edda t'aviva in capu, in cori. 
U sò votu ? Salvà u figliolu inturniendu d'una sfrisgia di sangui russiciu u sò viacruci. A sera, i sò sufferenzi si vedivani da tutti e Santa Barbara, muta, s'aviva coltu u sangui di u dulori di sta mammaredda mutala anch'edda.

Diu l'avarà intesu ?


*Spiratu da Racconti corsi, E Southwell-Colucci, Livorno, 1928.