.

.
Paisani in anda pà a fiera di u Niolu. LC Canniccioni v 1910

13/02/14

I calachi di i Setti Ponti

Ospitalità ! È statu una manaredda dolci, dolci a svighjami. Una notti, certu un sarà micca stata a prima, ancu una petra par cuscinu. In più piuviva. E pò è stata sta carezza à sveghjiami e mi vegu una damicedda di ottu o deci anni, chi mi stà accantu e mi dici :
"Mi, Vesna e tu, e tu ?"
"Eiu ?.. Sarratu, Sarratu Fora"
Tand'edda (morta da a risa) : "Sarafoa, Sarafoa (!), vien ancu moa". Mi piglia a manu mi porta e a suvitu. Ci capiscivami appena, ancu assai chi certi volti, bastani i motti...
In Mezavia, un tarrapienu. À mezu un focu tamantu à quiddi di Natali, intornu un chjerchju fattu à carrozi sgangarati, tenditi e toli, toli e carioli, e carioli sruttati. Cabanacci e barracconi.
Una ghjaddina, una annatra, unipocchi di ghjaddi e purceddi...
Ed accantu, un mondu... Oh ! Omi, ziteddi, donni, agnunu à fà i sò affari. Cui, una donna scuccineghja, culà un antra accupata à spazzà sti locchi cum'eddu li viniva, l'omi viccini à u focu scaldavani i sò panni trosci. Più ind'a, un vicchjetu di più di cinquant'anni era pusatu nantu à u sò carrigoni : a ghjuvanetta Vesnà m'avviccina d'eddu e mi dici : "Babboni, babboni...Missiavu Calao Amador".
Tandu eddu : "Mi Calao, tu, payo ?"
Eiu (dubitosu) : "Eiu, Sarratu..."
Eddu (pariva tuttu qualchi capipastori in farandola), siguru di u sò fattu : "Noi, rabuini calachi !"
Eiu (in pettu e pinserosu) : "Ma ch'avarà dettu ?"
Eddu : "T'ha toccu Coane (1)?"
Eiu : "???"
Eddu : "Mia muglier" fà e mi mostra una donna ghjovana più di eddu, pò cuntinueghja : "È la Paraplejaira... Tu vò mangiare ?" Ci capiscivami guasgi, guasgi, ma micca assai. Un n'avivu mai vistu mustacci cusì longhi ! Accantu à eddu, a moglia era bidduccia, u capu cupertu d'una stoffa frisgiulata, rossa e bianca. Un surrisu dolci. Aghju subitu capitu ch'edda era a mamma di a "me" Vesnà. U maritu : "Mangiare cun nos? Sai raubam pas res à digús mai la primièra frucha es per nos autres !(2)" dissi u vecchju di a sò bocca sdinticcata, un aghju circatu à capiscia sta volta chi t'avivu a fami. A suppa era bonna e mi scaldò l'ossi e mi scaldò u cori dinò. È cusì, m'hani spartuttu a sò miseria e basta. 
Certi volti l'immondi diventati santi e i santi...
Vesnà edda si era aluntanata e s'amusava à darretu à un ghjaddu biancu. 




Tandu mi vensini in menti sti pocchi versi :


Streghi, cantarini o scrucconi,
Rimanenza immonda,
Di un anticu mondu
Calachi ingarzuliti, 
Ma d'induva viniti ?(3)


(1) "U diavuli", ind'à eddi.
(2) "Un arrubemi mai nudda, ma u prima fruttu... è nostru !"
(3) Pierre-Jean de Béranger, Bohémiens, 1837


Postu didicatu à a tinta M., zitidduccia roma cumpagna di a miseria e sparita oghji, brusgiata ind'u sò povaru barracconi.