.

.
Paisani in anda pà a fiera di u Niolu. LC Canniccioni v 1910

30/04/16

Nun scriva !

Ne demande qu'à Dieu... qu'à toi, si je t'aimais !

A v'aghju detta di Linard, sempri eddu, smiraculatu, di punta à a mitraglia, si missi à diclamà ?!!!
Eiu, "Volti o tontu ! Reviens !"
M'ha custretu d'andà à circaddu à u scupertu. O scemu che tù sei... 
M'ha dettu chi sta puesia cuntava la sò vita. Ch'edda diciva ciò chi n'era d'eddu. Tintacciu, chi vuleti... Pianu, pianinu, s'appunta u branu, ch'emi à fà ?

Dici a puesia :  
O ma và e nun scrivà mi micca. 
Sò tristu mi ni vulariu andà.
L'istatini senza tè, 
sò notti senza focchi,
Aghju strintu i bracci 
Ch'un ti poni tuccà,
E se mi picchju u cori, 
Sò di sangui i ribocchi.
Và, nun scriva, và.

N'écris pas. Je suis triste, et je voudrais m'éteindre.
Les beaux étés sans toi, c'est la nuit sans flambeau.
J'ai refermé mes bras qui ne peuvent t'atteindre,
Et frapper à mon coeur, c'est frapper au tombeau.
N'écris pas !

N'écris pas. N'apprenons qu'à mourir à nous-mêmes.
Ne demande qu'à Dieu... qu'à toi, si je t'aimais !
Au fond de ton absence écouter que tu m'aimes,
C'est entendre le ciel sans y monter jamais.
N'écris pas !

N'écris pas. Je te crains ; j'ai peur de ma mémoire ;
Elle a gardé ta voix qui m'appelle souvent.
Ne montre pas l'eau vive à qui ne peut la boire.
Une chère écriture est un portrait vivant.
N'écris pas !

N'écris pas ces doux mots que je n'ose plus lire :
Il semble que ta voix les répand sur mon coeur ;
Que je les vois brûler à travers ton sourire ;
Il semble qu'un baiser les empreint sur mon coeur.
N'écris pas !


Marceline Desbordes-Valmore (1786-1859)

29/04/16

Nantu un pezzu di carta...

Retour aux avant-postes. Il pleut. (Ici, il pleut toujours, da ascimiscia.)
Intanati in un cagnà : tola, una, candela, una, letti trè, e basta (ci stavami eiu, à Linard e François un suldatu Parighjinu). Nienti à fà cà passà e ripassà u libru di i nostri guai. Di quiddi ch'eddi ci davani, e di quiddi chi ci purtavami da par noi (e Linard nostru campioni !), ed i guai lasciati più indà.
In tarra m'aghju trovu stu pizzateddu di carta scritta, lasciata da qualchi suldatu inglesu passatu par cuì, poccu nanzu. 
Una lettara d'amori, porta speranza, di siguru, ch'un aghju possutu leghja, signata Vir. W.




28/04/16

A grande Guerra

"À maghjera, u ghjornu, erani dui, babbu e figliolu. U ghjuvanuteddu lavurava cù dui boii da coppia neri, poccu nanzu à u vecchju attimpatu, faccia gattiva, chi eddu stava darretu à un paghju di boii rossi.
Ci voli à sapè chi u ziteddu era natu mutu.
Li fà mottu, u vecchju à u ziteddu, di compia u travagliu. 
S'affaccani tandu dui frusteri : un omu vistitu d'un abitu biancu, adossu un manteddu turchinu, accumpagnatu d'una donna capu piattu d'un fazulettu.
Tandu, l'omu s'avviccina e dici à u ghjuvanottu: "O amicu, dimmi  comu ti chjami ?" U ziteddu, bruntula, nun pò risponda chi paroddi un ni pò dì.
L'omu à u ziteddu : "Cunnoscu a tò disgrazia. Dimmi, vularii à guarisciati, chi ti possu eiu guariscia, u mè figliolu ! Sogu quiddu chi pò tuttu. Barattemii ? Ti rendu a boci e tu mi dai un boiu neru."
U ziteddu s'indinughja e fendussi capiscia, fà mottu ch'eddu i daria tutti i boii, i neri cù i rossi.
Tandu u frusteru, cù un dolici surisu dissi: "U me figliolu, và e dumanda à babbitu s'eddu saria capaci à dammi i sò boi ? E e pò volti à diddami."
U ziteddu si facci capiscia ma u babbu un voli senta :"Ma sarè pò tontu, nò !? Eri prontu à dà più da che ti era dumandatu ?! Và e diddasi chi boiu, un ni dogu cà unu, un neru, e basta !"
Tandu u frusteru à u vecchju : "Veni aghà cuì o disgraziatu ! Ch'hai fattu ? Nun la sà ? Aghju prumissu a parodda à u tò figliolu e cusì, parlarà. Và, piglia e tombami subitu, subitu stu torru neru."
Sintendu tamanta boci u vecchju, impauritu, s'avedi chi l'omu è di st'omi suprani.
À l'ordini, u vecchju, calà u capu senza mancu pudè parlà. Piglia e scanna u torru chi si ni fala in tarra in una sanguiniccia di quiddi.
U frusteru fighjulava u ziteddu e li dissi : "Avà parla, o povaru figliolu d'un babbu infamu". Tandu, s'apprani, i labbri e u ziteddu si metti à parlà. Miraculu ! Chi maraviglia, è guaritu. U chjucchettu piegni, si lampa in tarra e basgia l'abitu biancu di a Parsona Divina.
L'omu, à u vecchju : "Ch'eddu sia fattu u tò destinu. Tu chi niguziavi u prezzu di a guarisgioni di u tò figliolu, tu chi ti eri oppostu à l'offerta di cori ch'eddu facciva, sarè tù u strumentu di u scumpimentu di stu mondu ! Piglia stu sangui che tu vedi, empii a tò otra e sversala doppu ind'u fiumi chi li sò acqui insanguiniti si sparghjessini da partutu à distrughja u mondu interu. Disgraziatu, disgraziatu, un sai micca ciò ch'hai fattu !"
Quandu sintintedi ssi paroddi, a Donna (era a Vergine Maria chi parlava), dissi à u sò Cumpagnu: "Rifleti, à ciò che tu voli fà, o Figliu Divinu. Voli à distrughja quiddi chi par chi sei mortu tu ? Pardonna, và, pardonna !" 
"Nò, dissi à Cristu, m'hani fattu soffra chi sò cori di petra. Ssu babbu chi rifiuta à u figliolu stessu di fassi veda generosu. Vogliu à spiantà ssa razza. È piena l'otra. Vai, maladettu e lampa u sangui ind'u fiumi."(1)
E Cristu richjamò l'omu : "Nò, dissi u Signori, ch'un spiantarghju u mondu par via di tè. Camparani cum'eddi sò l'omi, crudeli, piccatori. Lampa u sangui in tarra. Nasciarà tandu d'eddu a guerra chi purificheghja u mondu...
(... È cusì vensi a grande guerra a cuntava zia Serena)"(2)

(1) Da veda, Esodu 10 e 11 (pari ch'eddu ci sighi qualchi legamu tra stu racontu e quiddu di u Libru ?)
(2) Missu in corsu da a versioni francesa di Racconti Corsi di E Southwell-Colucci, p123 e seg. Edizioni Mediterranea, u Borgu,1997

26/04/16

L'Attawapiskat semi noi

Semi frateddi vostri, cù listessu destinu :

L'Attawapiskat, di nuvuli figlioli
Cù li Kuujjuak, figlioli di u ghjacciu,
E li Pimicikamac, di trivuli figlioli.

Cadaveri piscati, casticati, acciaccati, Attawapiskat, Pimicikamac, Kuujjuak,
Semi insemi à voi, figlioli di sta tacca.*

*Les indiens du Canada préfèrent mourir, M le magazine du Monde, 22/04/2016

21/04/16

Арал Теңізі*

(Tell me why, still your heart, steel, looks like the Aral sea* ?)

Un ti ramenti la sera à lu ziglioni ?
Cun parintedda e risati à millioni,
Impruvisavami, erami tandu campioni, 
À purtà la boci, più forti di u lioni ! 

Musa, aiuttami, aiò :

U tò cori s'assumiglia à lu mari d'Arali*,
Bateddu à mezu à a rena, battutu d'un aspru ventu
Senza illusioni alcuna parchi eddu s'è spentu
Riscaldatu, notti e ghjornu, da un soli fatali.

Un ghjova à nissun' ciò ch'arresta à fanali,
È un disertu mutu, senza sperenz'alcuna.
È ciò chi arresta à acqua poccu à poccu, ammalancuna
L'omi, a roppa viva, l'ultimi animali.

Chjamu à l'acqua nuvella, construimi un matrali !
E femmi riturnà u sangui, ch'eddu riveni,
Ch'eddu annaqui, torra, lu tò cori, le tò veni.
E chjamu avali à Diu, ti pregu :
Aluntani par sempri ssa cunfronta finali.




20/04/16

Elegia d'esiliu

Ligna appressu à ligna ti spulu cù un arti chi mi fù datu indi i primi paroddi d'un libru.
Stò cuì, à nomi toiu e sigondu à lu tò desideriu, à ringrazià la tò scorta. Scorta, chi t'ha accumpagnata à st'ultimu viaghju e ch'invitaraghju, eiu, à taglià à l'accorta l'Addiu e à raghjunghja a cena chi cunveni à lu ricordu toiu.
Mi parmettarè di fighjulati, avali chi tù sè isciuta da mè e ch'e sogu isciutu da tè, trem'in dui salvi, come pudaria essa purificata a prosa nantu à a petra chi verdisci, a petra chi ghjaddisci, mentri chi à tò assenza, edda, scorri. Mi parmittarè di cogliavvi, tù insemi à lu tò nomi, tali à passenti chi stariani à spiculà l'alivi (da cugliadori sminticcati), alivi sempri cuperti di petriceddi. Aiò, andemuccini trem'in dui, tù ed eiu, in dui sensi opposti :
Tù, ti n'andarè par un'antra vita. Una vita prumessa da a lingua, à un lettori chi si saria salvatu da a caduta d'un astru cilestu. 
Eiu, mi n'andaraghju ad un scontru, parrechji volti attimpatu, cù a Morti, à chi avivu prumissu, in una puesia passata, una cuppa di vinu. Un n'avè primura par u pueta s'eddu dici bucii, chi quissu nun sà mora cà in amori, e chi, i tarritorii di u cori si tenani beddi aparti à l'attraenti invasioni.*

*Da a versioni francesa (data da Faruk Mardam-Bey e Elias Sanbar) di, Présente absenceMahwud Darwich, p5 e seg. Actes Sud 2006.

18/04/16

Ingaladisciasi

À Santu Casta

Un sappiva chi fà. Tandu aghju pigliatu u stradoni di u campu à ritruvami à Linard e tutti s'astri.
Di fatti, Linard era cuì, stesu, durmiva... :"O Linard, c'est moi, réveille-toi !"
-"Sarratu, tu n'es pas dans les doux bras de Lorette ?"
-"Loretta est partie, envolée..."
-"Et ?"
-"Et... Je n'avais pas le coeur à rester en ville."
-"Alors, tu vas te morfondre comme moi ?"
-"(...) Se morfondre, se !?
-"Se morfondre, ça veut dire aimer et vivre son absence. Ça veut dire que les bombes peuvent pleuvoir et que tu vas t'en foutre. Ça veut dire que même en temps de paix, tu vis en temps de guerre et que en temps de guerre chaque coup compte double, compte triple. Ça veut dire qu'à chaque lettre qui arrive, sans t'être destinée, tu vas penser à elle, mais qu'elle t'écrira pas. Se morfondre, ça veut dire, ne pas bouger alors que tout bouge autour de toi. C'est tout ça se morfondre. C'est.. "
-"Oh ma basta ! Pour mon compte à moi, maintenant, Loretta est tranquille. Je ne vais pas me battre. Allez, viens, on se fait une partie de cartes, on se fait ?"
(Intra mè stessu : "Animu ! Mì, mì à Linard : u ingaladatu ! Je ne vais pas me morfondre, un m'aghju da pò micca "murfonda"... Megliu, m'ingaladisciaraghju ! Guardami aghjà ssi nivuli, s'eddi sbottani sta notti và ch'in villa, hai da veda tù u scappa scappa... Loretta, edda, era luntana, a sappivu, era u sò destinu cusì, ha fattu bè à scappà.)

 
Michelangelo, Sibilla della “Genesi“, Città di u Vaticanu

17/04/16

À la Renommée des Escargots (9)

À a tinta MR

Loretta era à purtata di voci, di nasu guasgi. U souvenir di u sò parfumu impiiva tutti i ricordi mei. Quandu semi ghjunti à la Renommée, aghju subitu dumandatu appressu à Loretta a meia
Ma, Loretta un c'era. 
Aghju dumandatu à veda à Madama Hairon ha dettu ancu megu chi Loretta aviva scappatu, ch'una mani avivani trovu à sò camara biotta, ch'eddi l'avivani circata, ch'edda si era laccatu tutti i sò panni. "La garce (?) Lorette... elle a quitté la maison il y a de cela 6 jours... sans rien dire à personne... nous la traitions si bien... ma rose... presque mon meilleur gain... la remplacer... la garce ! Si vous la trouvez et me la ramenez il y aura un quelque chose pour vous les garçons... Heureusement ce n'est pas la fin de la Renommée... Il y en a d'autres, des filles, des milliers... vous m'entendez, des milliers !"
Uhhh, iè, sigura, avivu da fà piaceri à sta macaredda puzzichenti, unghjipinti e faccipitturita, pudiva aspità, quista.
Aghju laccatu culà à Ghjuvani Maria in bracci à una, e mi sogu ritruvatu à girandulà solu par ssi carrughji impiuti à suldati spargugliati imburdaticci di vinu, di birra, di scaghjulatti riisciuti, di scaghjulatti mancati, di viti par avali risparmiati ma di viti straziati, stracciati à morti.
I "Caressez-moi, caressez-moi..." di Loretta, ch'edda mi diciva di a sò boci calda mi mancavani, avà e cuì ancu di più cà prima, quandi nò erami intarrati, 20 chilometri fà (!!!)
Un n'avivu cà una cosa in capu e mi viniva in francesu : "Lorette tu me manques !"
A me pena di c... era divintata pena di cori. Mancu à dì !... 
"La nuit n'a qu'à tomber... désormais, Linard, nous sommes deux." 

16/04/16

À la Renommée des Escargots (8)

Oghji, sunata era l'ora di a liberazioni : partivami in parmissioni !
Eiu :"Dis-moi o Linard, ce soir, tu viens avec nous en ville ?"
Eddu :"Tu sais Sarratu, je ne crois pas, vas-y toi. Je ne supporte plus les filles de la Renommée que tu sembles apprécier.
Eiu :"Alors, aux cuisses de ces femmes, toi, tu préfères tes draps froids?"
Eddu :"Oui, je crois. J'ai la nausée."
Eiu :" Dis-moi Linard, puisqu'il n'y a que cela qui compte: ce "G majuscule", tu sais, celui qui accompagne ces "lettres typographiées", c'est celui d'un prénom, mais lequel ?"
Eddu : "Celle que j'ai connue, (décidément il n'y a qu'a toi que je puisse dire ça), avant, s'appelait Geneviève. Aujourd'hui, comment elle s'appelle, ça, je ne le sais pas ?"
Eiu :"Reste lui bien fidèle, ça sert à quelque chose ! Toi, garde le camp ! (bassu, bassu) : Povaru à tè, povaru à tè bè, và. Vai, tù, à pischittà i bucchjuli di l'assenza.
Bon, o Linard, moi, j'y vais... je vais aux Escargots ! "
(Eiu à Ghjuvani Maria u Carbinesu) : O Ghjuvan Marì, emi à andà ni ?"
Ghjuvani Maria, sempri prontu à perdasi : "Ihhh, tu sì chi nò !"

A. Modigliani (v.1916)

U poccu e l'assai

"Rari nantes in gurgite vasto", erami à milioni, erami ! 
Linard, eddu, era solu.

Tranchée

"Mon amour est puissant, j'aime jusqu’à la mort."*

Ghjuvanotti à voi altri mi dogu come facci la sposa
Cun un amori putenti vi tengu sin'à a morti
Piatta in tarra prufonda v'aguattu invidiosa
U me corpu fattu à sarpa è un basgiu chi mordi...


*Da, Guillaume Apollinaire, Tranchée, in Calligrammes, Poèmes de la paix et de la guerre (1913-1916)

Scimità e malora

Mezu à ssi tempi scemi, a nostra a communanza era quidda di a malora, quista era ben'intesa e a spartivami bè e altru cà bè. Fighjulava à Linard intramannatu chi si scumpacinava à strappitera cù i sò amori passati e tandu, mi dumandava se a scimità era di sti tempi particulari o s'edda era stata da l'omi, e da sempri ? A risposta, l'avivu, l'avivu.

14/04/16

À la Renommée des Escargots (7)

Dumani, parmissioni !
Linard, sempri eddu, persu ind'i sò pinseri, si ni stava cori nieddu, à dumandassi : "Comme c'est drôle l'absence... Moi qui serais mort pour elle. Pourquoi je ne suis pas mort ?" 

A truppa edda cantava :

"Quand au bout d'huit jours 
Le r'pos terminé, 
Nous allons reprend' les tranchées, 
Notre vie est si utile 
Car sans nous on prend la pile. 
Oui, mais maintenant 
On est fatigué 
Les hommes ne peuv' plus marcher 
Et le coeur bien gros.
Avec des sanglots 
On dit adieu aux civlots. 

Adieu la vie, adieu l'amour, 
Adieu toutes les femmes. 
C'est bien fini, c'est pour toujours, 
De cette guerre infâme. 
C'est à Lorette, sur le plateau, 
Qu'on doit laisser not' peau 
Car nous sommes tous condamnés 
C'est nous les sacrifiés ! 
Huit jours de tranchées,  

Huit jours de souffrance, 
Pourtant on a l'espérance 
C'est enfin la relève 
Que nous attendons sans trêve. 
Quand avec la nuit, dans le profond silence, 
On voit quelqu'un qui s'avance, 
C'est un officier de chasseurs à pied, 
Qui vient pour nous remplacer. 
Doucement dans l'ombre, 
sous la pluie qui tombe 
Nos petits chasseurs viennent chercher leur tombe."*

Ed eiu, pinsavu à Lorette (ma micca quidda di a canzona), quidd'altra... quidda di a Renommée.
A v'aghju detta, oramai sappivu u francesu ma certi paroddi un mi vinivani micca : "R'pos", "pile" (une era micca a pila chi no cunniscemi), "civlot"
"Not'" valiva par "nostra": "Laisser not' peau" viniva à dì, "lasciassi i coghji, l'assu". Tuttu viniva di a manera di dì. Com'inda noi i Bastiacci chi, quand'eddi parlani, e ch'eddu ci pari ch'eddi t'abbiani una castagna pilata calda in bocca. U "not'" era dunqua u "nostra" d'induva noi, ed u "nossstlu, nossstla" di l'amichi Bastiacci carrughjini. Chi vuleti, agnunu t'ha a sò manera di parlà. Suventi i suldati francesi di a truppa, u si magnavani l'r, l'uffiziali, nò.

In quantu di Lorette, a meia, edda facciva, a soia, a guerra. U sò campu di battaglia era u sò lettu, i sò numichi erani l'Omi, à sò parmissioni era quand'edda ci aspitava inghjò ind'u sò canapé di viddutu russinu. U soiu u capitanu, à piglià cura di a disciplina, era Madama Hairon vecchja ammasgiulona ingufidita da l'alcoolu e da notti e notti passati à vighjà, à cuntà i sò soldi, à fà bia, à chjavà ancu, quand'eddu li viniva, ogni tantu, in manu qualchi clienti abituali... Purcaccia !

* Da, CRID 14-18, Collectif Artois 1915.






13/04/16

Rimorsi

Un n'erami cà spectres agitès en tourbe cadencée, diciva à P.

I longhi i sugnozzi
Da viulini
Vaghjimali
Mi fragnani u cori
Filacori,
Centinnali 

Affanosu
Diciaratu,
Quandi dindunani l'ori
M'arricordu
Ghjorni passati
E piengu 

E mi ni vogu
Di voglia mala
Cu'n ventu malignu 
Chi mi porta
Dà cuì e dà culà,
Comu è a cascia morta.

Da, Paul Verlaine, Poèmes saturnien

11/04/16

Silenziu (3)

À KP (ch'eddu sia ringraziatu)

U ghjornu ch'e vi dicu, si sintiva a branata. Par quiddi chi com'à mè, erani stati un tempu pastori, si pudiva dì ch'eddu si sintiva crescia l'arba, com'à u t... in manu. Un fiori biancu e sulignu, sbucciatu d'un puntali chjarisginu chi era statu stirpatu, brusgiatu da gasi murtiferi, ci fighjulava, vanu,vanu, ma risparmiatu. À manca, qualchi petri d'una muriccia, mi faccivani pinsà ch'eddu c'era statu una casa cuì, poccu nanzu. Poccu nanzu à ssi bumbardamenti che nò pativami avà. Bombi di farru, di focchi e di gasi, di quiddi gasi murtiferi chi v'assuccufeghjani appena ch'eddi vi toccani i pulmoni.
A fiancu à noi falavani l'omi, com'eddi sgottani in silenziu, i gocci immutevuli di l'acqua da mani di brani brumati. Oghji à setti ori emi persu à Roquet. In punta di morti un ha truvatu altru cà lintà un "Ahhhhh, je me meurs (mi ni morgu) !" e basta. Tintacciu, fù prestu fattu, intupizzatu !
"Si ni morani l'omi, à longu, parò u mondu eddu parsista ma, accadi sta stonda in cui, a morti d'un omu si cunfondi cun quidda di un mondu. È una stonda furtiva e silenziosa chi un disturba à nimu.
Ed è cusì chi, ustaculu tra eiu e u mondu, mondu chi mi vuliva pusseda, un ci n'era. 
Pudivu avali porghja a manu, u pudiva tena, un n'arristava più nudda, ch'eddu un asistiva più."*
A morti di Roquet aviva da signà ssu cambiamentu. C'erami avvezzi à a morti. A morti, muta, edda, trasferiva à l'ingrossu.
Avivami mutatu mondu, un la sappivami ancora. 

* "Jérôme Ferrari par lui-même", Jérôme Ferrari, in revue Décapage, Paris, Flammarion, Hiver-printemps 2016, p.79-82.

http://revuedecapage.blogspot.fr/

Capitanu k (3) rispinsoriu...

Sempri, sempri ssi chichenni à picchjammi in capu :

Dormi parpenna, dormi u me figliolu,
Aghju tanti beddi cosi par tè.
À zuccaru, ti daraghju à Lissandria,
À seti, ti daraghju à Constantinopoli,
Che tu ti possi andà à spassu,
Trè paesi, cù li sò prati fuiriti,
Cù li sò trè cuventini,
Da pudè dì i prigheri toi,
Dormi parpenna, dormi u me figliolu,
Aghju tanti beddi cosi par tè.*

* L Gaulis, capitaine karagheuz, p61, Coopérative Rencontre, Lausanne, sd, v 1960.

10/04/16

Silenziu (2)

N'avivu una tecchja, eiu, di tuttu stu rumori. Bramavu u silenziu. "U silenziu unica realtà, sola manera di sprimassi"*. Bramavu u silenziu e di u silenziu, i sò mughji.


*Cioran, Sur les cimes du désespoir.

Capitanu k (2)

Neru. Musica. Cantu.
Sentu trè boci di donni chi cantani (à paghjella ?)

Mai, o mari, piccula mari,
Nun piglià i nostri marinà,
E andaraghju indi u mari
À circà, par tè, a mani.
Acqua salita, o mari, mai
Un ti possu scurdà.
Mari, maretta, portami,
L'accedu meiu, l'acceddu meiu.*

* L Gaulis, capitaine karagheuz, p51, Coopérative Rencontre, Lausanne, sd, v 1960.

09/04/16

Amnesia (3) Nun tardi.

A vita... un'ombra chi cammina.


Tomorrow, and tomorrow, and tomorrow,
Ah, dumani, e pò dumani e dumani
Creeps in this petty pace from day to day,
Scorri, ciattu, ciattu, ghjornu appressu à ghjornu,
To the last syllable of recorded time;
Via à l'ultimu versu d'un tempu ricurdatu
And all our yesterdays have lighted fools
E, tutti li nostri arimani, hani rischiaritu, par i scemi, 
The way to dusty death. Out, out, brief candle !
A strada ver'di a pulvarosa morti. 
Spignati, o candeletta brevi, spignati !

Shakespeare, Macbeth, attu V, scena 5

07/04/16

Amnesia (2)

Erami vultati à a cota 23, puntu 257 induva chi si tiniva u nostru postu avanzatu. Stavami cum'à sempri aguattati, s'eddu si pò dì, in quiddi baracconi di toli mal'assistati, arrimbati à a tarra troscia d'un sbregliu chi sgucciulava notti è ghjornu, che noi avivami scavatu un mesi fà.
Ad agna colpu, agna fulgaru, ch'eddi sighini di i nostri o di i bosci, Linard faccia stravolta, frimava bocca aparta, abbagliulatu, scuzzulatu.
Vidivu bè ch'eddu era sempri cummossu, da a strana discursata di sta mani, da u restu. Ci vuliva à truvà qualcosa.
Tandu eiu, schirzosu : "O Linard, dis moi, si hier n'existe pas... demain est alors impossible, non ?!"
Tandu eddu pinserosu : "Vous savez caporal, hier seul n'existe pas. Il y a des hiers." 
Eiu : "Umbeh !... Mais, aujourd'hui celui là, celui que nous vivons, il est bien seul et unique, n'est-ce pas ?"
Eddu: "Peut-être caporal, peut-être, mais, pour hier, c'est pas pareil."
Eiu: "Si ce n'est pas pareil pour hier, il y aura alors, soldat, des demains. Celui qui tu espères Linard viendra. Continue à rêver. Tu sais, il y a longtemps que j'ai compris qu'il n'y a que le rêve qui nous tienne éveillés. Continue à l'aimer." 
Ch'avivu dà pò dì ? 
Pariva ch'eddu si cuntintessi di a mè risposta, ma dumani s'attagna, s'attagna.

Amnesia (1)

Quiddu lindumani sogu passatu à circà à Linard à l'infirmaria. L'aghju trovu... rassirinatu (sarà statu a chinina ?) U Capitanu Calan, u duttori, l'avivu vistu poccu nanzu, ha dettu ancu megu ch'eddu u laccava sorta, ch'eddu si era calmatu.
Eiu: "Soldat, en forme, prêt à reprendre ton poste ?" 
Eddu: "Oui caporal, oui !"
Eiu : "Eh bien, allons-y !"
Sempri eiu, curiosu : "Dis-moi soldat, hier, je t'écoutais, tu te souviens ? Comme tu as dû l'aimer..."
Eddu : "Mais qui donc ?"
Eiu : "Celle que tu disais hier !"
Eddu : " Hier, sauf votre respect caporal, hier, j'étais au front à vos côtès, souvenez-vous, la charge d'artillerie..."
Eiu scuncirtatu : " Mais..."
Eddu : "Mais... hier, alors, n'a pas existé..." m'ha dettu à Linard, intrugnazittu.
Pariva tuttu ch'eddu fussi statu toccu da l'annesia* cumpleta. Ch'avivu da dì, ni ? 
Tandu eiu : "Tu as raison Linard, hier n'a pas existé. Repartons au combat, celui là nous connaît et, nous le connaissons bien, n'est-ce pas ?!"
Tandu eddu :"Oui caporal, retournons aux cafards."



*(amnesia)

06/04/16

Vedremo (1)

"À chi à vinti un ha, un ha mancu à quaranta" admittimi. À chi cunnosci a guerra à vinticinqui cosa cunnusciarà à cinquanta ? 
A morti ? Una vita stracciata ? A biatitudina ? I trè...
Iè, dimmi cusì : "À chi è statu à Suippes à 25..." e doppu ? 
Doppu un mi veni micca ! "Vedremo", diciva Giulio, unu da a squadra di i Lucchesi ghjunti ind'i i Petri Rossi trè anni fà. 
Vedremo.

03/04/16

Aiò

Un ci aspittavami à nudda. Parò, c'erami bè. Ancu i pueti à ci avivani dettu : "Aiò andemi par sopra à i sipolcri, à l'attacu !"* 
Attachi, n'avivami cunnisciuti centu, contrattachi, listessu. Sappivami i tombi, i sipolcri dinò. I sappivami e saltà e zappà e sacrà.
A truppa edda era stanca. Attachi, contrattachi, bombi e contrabombi sgranavani u nostru paternostru di i ghjorni chi passani.
Doppia croma scandita : "Pà, pabà, pà, pà pabà...". Era oramai quistu u ritmu di lu tempu, ed i morti à marcaddu, lagni e chircheni à signaddu.
Un la pudeti creda ?


*Stratu da una lettara di Goethe.

02/04/16

Life to Death

À C. (We are still breathing)

Accantu à noi, oghji à l'internu (l'arriera) era ghjuntu à rinfursaci un battaglioni d'inglesi. Stavani intavunati ch'avivani scavati tavunceddi in quidda petra calcinosa da cuì. Oh ci vuliva veda ssi tinuti, sti caschi e a lingua ch'eddi parlavani (speakivani a lingua come noi spicchivami salti d'istatina ind'i u Lavu à a Leccia...). 
C'era un certu Frances, un ghjuvanottu beddu simpaticu, un umoni, capeddi biondini, pruvava à scriva una lettara à a sò cara. M'ha fattu capiscia (par via di u tinenti Prevost chi sappiva a sò lingua) ch'eddu era di quiddi innamurati par sempri (agnunu t'ha a sò lenza, a soia era maiuredda, a nostra...). A sminticà a Guerra, ancu assai ch'eddu c'era u pinseru di nostri amori spapersi ed cà tenaci c'erani lettari o carti pustati.
Aviva scrittu, Frances, un bigliettinu, eccu ciò chi n'aghju capitu eiu : 

"Uvenu uimittà a ghena".
When we meet again,* 
Quandu ci ritruvaremi

The little things we only know 
Ssi pocchi cosi di nienti ch'erami soli à sapè
We’ll have forgotten, 
L'averemi sminticcati,
Put away 
Lacchemuli cuì
Words that have melted with the snow 
Ssi paroddi sdrutti, insemi cù la nevi
And dreams begotten 
Cù li nostri sogni sunniati
This today 
St'oghji stessu
And dawns and days we used to greet 
E l'alba ch'albighjava, ch'insemi salutavami 
That all could see and none could share 
Ss'alba ch'agnunu pudiva veda ch'erami soli à sparta
Will be no bond - and when we meet
Nun ci cunfundarà mai più - e quandu ci truvaremi
We shall not care - We shall not care.
Ci impurtarà poccu - Mancu ci impurtarà

And not a tear will fall for this 
Mancu una lacrima vinarà par quissa
A little while hence 
Aspitemi parpenna,
No regret
Alcunu pentimentu
Will rise for a remembered kiss 
Spuntarà par un rimbivitu basgiu
Nor even silence 
E mancu nostru silenziu
When we’ve met 
Quiddu di quandu t'aghju scuntrata
Can give old ghosts a waste to roam 
Un'ha possutu dà à ssi funzioni vecchji un nienti da parcorra
Or stir the surface of the sea 
O à scummova lu spaziu di lu mari interu
If grey shapes drift beneath the foam 
E se, ssi scirati grisgi sbarchessini sottu à sò sciuma
We shall not see - We shall not see.
Nun li vidaremi micca - Mancu lu vidaremi.

When life leaps deathward as a flame
E quandi a vita sfiarattuleghja a morti
Love at the scorching 
E chi l'amori brusgiatu
Of its breath
À lu sò fiattu soiu
Casts his mad heart into the same
Lampa u sò cori mattu
Fires that are torching 
Ind'i listessi fucari brusgiendu à brusgera
Life to Death
A Vita e darà a Morti 
Though cracks may widen in the tomb 
E se i muri fessi crippati aprissini i tombi
Chords from still heart to moving ear 
E chi u cori mortu si fessi sempri senta
Tremble and penetrate the gloom 
A trimà quand'eddu ind'i tenebri si biotta.
We shall not hear - We shall not hear
Nun lu sintaremi micca - mancu lu sintaremi

Colours of mine have filled your eyes.
E di li culori mei i tò occhji si sò impiuti
Light from the morn 
A luci da a mani
Of our last sea 
Di l'ultimu mari nostru, e par l'ultima volta
Has gathered to you till the wise 
T'ha purtatu u sò lumi, è cusì chi i savii
Think love so born 
Diciani ch'un tal'amori, fà nascia
Eternity.
L'eternità

But wisdom passes - yet the years 
Ma passa la sapiezza - E l'anni parò
Will feed you wisdom; age will go 
Nutrisciarani a toia a sapiezza; passarani l'anni,
Back to the old - 
Vultendu si ne à u tempu passatu,
For all your tears 
Par tutti i lacrimi toi

We shall not know 
Nun saparemi mai 
We shall not know.
Nun saparemi mai.






*Collected Letters of F. Scott Fitzgerald, letter to Mrs R Taylor, june 10,1917 p 400 e seg.
© e-artnow, 2015.



23/03/16

Destinu e cattravoni di u 1 d'aprili 1916

Lu fumi di i tiri si era oscuratu u celi, i bocchi di i cannoni scaldavani, invitrati, à sculà. Di u rimori, di a puzza di l'aria, ùn ni parlemi. U lamentu di i cannoni chi vucighjavani notti e ghjornu, e, dipoi cinqui ghjorni, cantava u murtoriu. Erami morti vivi pronti ad essa intarrati.
Noi altri, erami partuti à serva par dui ò trè mesi, tuccavami avali u vintesimu di li mesi ! A cumbinazioni l'avarà vulsutu cusì, cù banderi scralati da l'acqui e da lu ventu, da u soli, da u tempu.
Quista pò, a battaglia ! O piovi, o nivà, ch'edda sighi caldura, ch'edda sighi fridura, erami sempri cuì, sempri arritti par certi, a più parti dimmizzati, di corpi o di ciarbeddi, è par certi i dui... Erami mezi finiti, piatti che nò stavami, in quiddi cattravoni ch'avivami zappati, ciangaglia à meza ghjamba, infussati par sempri, infussati par sempri !? 
Eroi, u nostru lu destinu, eroi, era di mora si ne cuì, à parà lu fracassu. Parò lu destinu, lu veru, u meiu, era di pudè campà e di sfrancamila e pò vultà mi ne in paesi, indi i Petri Rossi.
Avivu imparatu una cosa, sappivu eiu ciò chi a guerra era : a guerra è com'è a fiumara chi dura in eternu e chi si para tuttu e ch'un si pò parà. Fragavami i bosci, i bosci ci fragavani. Un ghjornu erami  noi un ghjornu erani eddi. Erami cundannati à travagli furzati, d'un cantu e pò da l'altru, ma ch'avaremi fattu ? Pantumina fatali.
Ma parchi e parchi ? 
È parchi ? È parchi chi : dui, un sò mai stati trè e quissa, ò ghjuvanottu, ci voli à sapè ! Parò, par noi altri, dui erani vinti, insinu à quandu, finu à centu ? "Cagnara, cagnara !" diciva à zì Siparoni di li Baioni (me arciarciziu, ch'eddu riposa in paci anch'eddu.)




U fantassinu «si ni mori senza gloria alcuna, senza impetu di cori, intafunatu». Raymond Jubert, Verdun : mars-avril-mai 1916, Presses universitaires de Nancy, 1989.

22/03/16

36/13 (5)

Cuntinueghju e ripigliu, ch'avivu da dì, Linard nun cissava ?
"...mais oublie-t-on vraiment ?(...)
Eiu : "Ça va Linard, ça va !"
Tandu eddu : "Une minute Sarratu encore et je finis... Je m'interroge, tu vois, c'est sans doute un peu de tout ça, mâtiné de fiertè, injectée par des diables.
Nous, j'en suis sûr aujourd'hui, nos rires avaient 20 ans. Notre tristesse, elle, aujourd'hui, des ans, elle en a mille. Et une vielle tristesse est comme un viel amour, elle devient supportable.
Tu vois, Sarratu, je ne sais en dire plus, je t'en ai bien trop dit. 
En fait, je n'en sais rien, rien d'autre que malgré mes maladresses, j'ai cette certitude en moi que depuis le premier instant de notre première rencontre, je, je l'aime infiniment.
Pardonne-moi, Sarratu, Pour l'instant, j'ai envie de me pendre."
Tandu eiu : "Tu as failli mourir hier. Tu te pendras demain, ce soir il est trop tard et nous sommes encore saouls ! Et les bombes des boches pourront arranger ça !"
Si ni partedi à piegna, tintacciu. A guerra di i fruntieri era divintata, par una bedda stonda, a disfata d'un omu, di lu sò grand'amori. 
Eiu, avivu marcatu tuttu è cusi chi a vi possu cuntà.