Induva andaremi à fà festa sta volta ?
Dui ghjorni ch'erami cuì senza nutizii ne nudda. Magnà, un ni parlemi.
A mani ch'e vi dicu mossimi à scopra venti, chi erami cuì e nun sappivami nudda, nudda di ciò chi si passava.
S'astri erani accupati à marchjà à u passu e noi erami cuì ad aspittà.
Vidii, tandu, un sargenti chi, à l'ingerma, mi pariva corsu.
Dissi, eiu, in corsu, apposta : "Scusatemi, o sargen' ? A vi possu fà una dumanda ? À chi ni semi ?"
U tipu passò tiratu, tiratu, fendu niccia d'un senta. Pò vultendusini, era prontu à inghjaccarami, cu u nodu di a massedda strintu.
E postu che nò semi à i ghjaccari, abbaghjò u sargenti : "Cu i dumandi, si và à Roma ! Un peu de respect soldat. Garde à vous !" U tuttu era statu dettu cu un accentu di quiddi, chi m'eti capitu... (E paffa ! L'omu era corsu ! Chi un m'eru sbagliatu, eiu.)
"Demi-tour. Reste avec les consignés ! Attends les ordres !"
C'era un tipu in paesi, t'aviva un ghjaccaracciu, Bocchineru, bavacciuloni, pariva tuttu eddu.
"Eh, toi le corsico, tu vois les soldats là-bas, ils sont de corvée de patates, va aider, vite."
A vi dicu, t'aviva, quistu, u gherbu di Bocchineru.
E mi truvedi intraccia di fà a corvée (Eru à u priparà d'un brodu: un ghjaddu par centinai d'omi...)
Aghju sappiutu doppu ch'eddu era un certu Talmasca di u Ghjunchettu.
Mi venara in manu quistu, mi vinarà.